Am văzut ieri clipul electoral al USR PLUS-ului cu hoțul de biciclete care ține morală proprietarului de bicicletă. Dincolo de penibilul scriptului, m-am așezat puțin să reflectez pe subiectul hoției. Poate și pentru că m-am apucat să citesc „Hoțul interior”, o carte care tratează din perspectivă psihologică fenomenul furtului. Furt care, după cum știm, are mai multe fațete: de la furtul din bani publici până la plagiate. De la furtul electoral (că tot e mare iureș pe această temă la aproape fiecare scrutin, vă amintiți probabil de „Mașinăria lor de furt a fost mai bună ca a noastră”), până la furtul pentru conservarea vieții. De la furtul de identitate pe rețelele sociale, până la furtul de programe de computer, clipuri sau filme de pe internet. Să ridice primul piatra acela care nu luat un Windows piratat sau casete piratate de la tarabele din Romană în anii 90.
Dar nu mi-am propus să fac un eseu despre gena furtului la români sau universală. Nu mi-am propus nici să aduc explicații despre cum se întâmplă furtul în societatea românească în general, nici în clasa politică în particular.
Ce mi-am propus este să vorbesc despre utopia pe care o promite USR PLUS. Și totodată despre ipocrizia pe care o ascund liderii actuali ai formațiunii.
Una dintre primele poezii pe care le învață copiii noștri este „Cățeluș cu părul creț/Fură rața din coteț/ Și se jură că nu fură/ Dar l-am prins cu rața-n gură.” Distracția este maximă pentru cei mici pe de o parte datorită tonului cu care recită adulții versurile cu furăciosul patruped. Pe de altă parte pentru că le este foarte simplu să își imagineze crețul cu rața în gură. Realitatea este că învață că e ok să fure. Și că există și riscul să fie prins. Dar la fel de bine există și riscul să nu fie prins.
Mai avem în repertoriul național și vorba „Hoțul neprins – negustor cinstit.” Dar de ce nu e prins? Pentru că cine trebuie să îl prindă nu-și face treaba. De ce nu-și face treaba? Păi poate pentru că e mână în mână și fac prada pe jumătate. Sau poate este incompetent. Sau poate pentru că nu există vreo pedeapsă pentru incompetența sa. Sau cine știe. E ocupat cu probleme legate de rețete de tocăniță sau socată.
Dar când este prins ce se întâmplă? Se recuperează prejudiciul? După tehnocrații lui Cioloș poate că nu. Sau nu oricând. Pentru că, spre exemplu, cât au condus Guvernul nu au făcut ceea ce era de făcut pentru a pune în funcțiune Agenția Națională de Administrare a Bunurilor Indisponibilizate. Vor spune, culmea, că nu era mandatul lor. (Oare unde am mai auzit asta?) Că ei aveau de asigurat executivul până la următoarele alegeri. Dar că acum vor veni și vor rupe pisica-n două și vor fi reîncarnarea lui Țepeș Dracul.
Câtă vreme vom avea ADN-ul acesta trebuie să ne obișnuim cu ideea că omul are impulsul de a fura. Impuls care poate fi, în mod evident, ținut sub control prin educație. Dar stați așa. Că furtul, cum spuneam la început, poate fi de multe tipuri. Poate fi chiar furtul unui partid. Căci, până la urmă, în baza unui plan foarte bine pus la punct de tehnocrații infiltrați în USR în 2016, grup condus de Ghinea, exact asta au făcut. Au furat un partid și odată cu asta și cu tot ce au făcut timp de 3 ani de zile au furat și speranța unor generații de a avea un altfel de politică. Pentru că nu mai era loc de o altă formațiune politică nouă. Și pentru că oricum Cioloș avea un dinte că nu a fost primit în partid cu onoruri.
Să defilezi cu sloganul „O Românie fără hoție.” în timp ce „succesul” tău politic se bazează pe un furt, asta ar putea fi un mecanism de apărare cunoscut ca „formațiune reacționară”. Dar este pură ipocrizie și nimic mai mult!