Zilele trecute o prietena isi postase un status: “Te iubesc! Te sperii?” si mi-am amintit de o carte pe care am citit-o in adolescenta care se numea “Sa nu spui niciodata Te iubesc!” Am incercat sa imi amintesc subiectul printr-o cautare pe net, dar fara succes. In schimb am descoperit diverse alte “sa nu spui” printre care si ce “sa nu spui niciodata iubitei sau iubitului”. Oare chiar e bine?
Intr-o seara vorbeam cu copilul meu despre Dumnezeu si am simtit nevoia sa ii citesc “Dragostea” din Scrisoarea I catre Corinteni a Apostolului Pavel. In timp ce o citeam mi-au venit niste ganduri. Poate ca niste raspunsuri pentru intrebarea “Te sperie?” si o argumentatie pentru “sa nu spui niciodata Te iubesc!” cu umila mea adaugare “daca nu o simti cu adevarat!”
A iubi cu adevarat presupune a-ti lua un angajament. Daca ar fi sa ne luam dupa vorbele Apostolului, ne luam angajamentul ca nu vom pizmui subiectul iubirii, ca nu vom purta ranchiuna si ca nu vom cauta razbunare indiferent de ce va face sau va zice sau se va intampla. Sa spui “Te iubesc!” e ca si cum ai face legamant cu persoana careia ii spui aceste vorbe, ca o vei cinsti si ii vei purta de grija, ca nu te vei mania si vei avea indeajuns de multa rabdare cu ea, incat, orice isprava va face, ii va fi iertata intru iubire!
Sa spui cuiva Te iubesc!, pe langa o promisiune ca vei face tot ce iti sta in putinta sa respecti indatoririle ce-ti revin cu acest legamant, este o invitatie ca si persoana respectiva sa accepte sa se inhame la o astfel de munca. Dar este greu sa iti asumi ca nu te vei mania niciodata, ca nu vei gasi cuvinte sa le arunci fara discernamant, ca nu vor exista momente in care sa nu aduci reprosuri. Iar tu, cel care ai facut declaratia de iubire, esti, sub o forma sau alta, obligat sa iti manifesti primul intentia de a respecta cele de mai sus.
Te iubesc! a devenit o moneda de schimb! Sunt doua vorbe care, in loc sa aibe un efect de eliberare, de siguranta, de fericire, insinueaza in mod subtil dorinta de a-l domina pe celalalt in toate aspectele vietii sale. Aceste doua vorbe, atat de valoroase in esenta si-au pierdut credibilitatea intr-o lume in care sunt folosite cu alte scopuri.
Sa spui “te iubesc” si sa nu iti respecti partea de legamant te face sa crezi ca mai bine nu o spui niciodata. Pentru ca, atunci cand nu vin din adancul inimii si nu le simti inainte sa le gandesti si apoi sa le rostesti, nu au nici o valoare, suna fals si fara consistenta.
Pentru ca “Dacă aş vorbi limbile oamenilor şi ale îngerilor, dar nu aş avea iubire, aş deveni o aramă sunătoare sau un chimval zăngănitor”.
“Te iubesc!” spunem nu doar partenerului. Spunem multor oameni din viata noastra. Dar cat de curate sunt sentimentele noastre. Sunt oare “conditionari” dincolo de rostire? Asteptam noi ceva de la ei atunci cand o spunem?
In multe cazuri, si atunci cand spunem parintilor sau prietenilor sau copiilor “te iubesc!”, suna fals. De ce? Pentru ca dincolo de vorbe, uneori, “se ascunde” o conditionare. Mai mereu asteptam ceva.
Magia vorbelor apare atunci cand in sufletul nostru suntem plini de iubire, suntem devotati legamintelor pe care le facem fata de cei carora le rostim. Minunile apar atunci cand din iubire nu ne maniem, nu ne suparam, nu ne laudam si nu suntem invidiosi. In schimb, suntem rabdatori si binevoitori. Adica insotim cuvintele cu fapte. Poate ca mai bine este sa facem si apoi zicem.
Iubirea adevarata nu inceteaza niciodata, indiferent de greutatile si furtunile ce ne ies in cale.
Apostolul Pavel incheie asa frumos: “Iar acum rămân acestea trei: credinţa, speranţa şi iubirea. Dar mai mare decât toate acestea este iubirea.”
Absolut minunat ! Si foarte adevarat ! Personal, mi se pare un „exercitiu” superb sa simti, sa-ti asumi sa spui te iubesc si apoi sa ai curajul sa si pui in practica tot ceea ce implica sa iubesti. Sa zambesti, sa ierti si sa faci tot posibilul sa-i respecti celuilalt liberul arbitru. Si iar ai dreptate cand spui ca „te iubesc” a devenit o moneda de schimb…
Mi-am amintit acum o chestie. De multe ori mi s-a intamplat sa fiu intrebata : de ce il iubesti ? E o intrebare la care n-am stiut niciodata sa raspund. Personal, nu cred ca langa „te iubesc” isi are loc intrebarea „de ce”…
Iubirea este infinita. Motivatiile nu-si au rostul atunci cand iubesti! 🙂 Iubesti si atat!
Multumesc ca ‘ai aruncat’ aceasta „provocare” in viral >:D<
frumos subiect :)
Mie imi place „definitia” asta a termenului „Te Iubesc”:
„Mă angajez să-mi pun resursele, disponibilitatea şi creativitatea în serviciul relaţiei pe care o întreţin cu tine. Poţi conta pe resursele, disponibilitatea si creativitatea mea. Dar forţa angajamentului meu depinde de capacitatea ta de a primi, de a amplifica şi de a dinamiza eforturile mele.” (Curajul de a fi tu insuti – Jacques Salome)
Multumesc si eu pentru raspunsuri ! >:D< :-*
Observand …de jur imprejur…diverse…ajunsesem sa-mi pun intrebari asupra sistemului meu de valori .
@Stefania: inca „il astept pe Salome”. Mi-a promis cineva ca imi imprumuta sa citesc. Dar cam asta am vrut sa spun si eu in acest articol 🙂
@Ama: Si la ce raspunsuri ai ajuns? 🙂
Andreea, uneori ajungeam sa cred ca e posibil sa fiu eu „usor defecta”, sincer…Mai ales atunci cand, „fortata” de imprejurari ajungeam sa fiu pusa in fata acelei intrebari. Ma bucur sa descopar ca nu-s „defecta”. Cumva, de o vreme, pun in practica unele dintre lucrurile pe care le-ai scris. Ma simt de parca urc treptele spre ceva…Sigur, mai am de lucru cu mine in sensul asta. Mai am de invatat o gramada de lucruri, de aplicat. Multumesc !:-*
@ Stii care este farmecul „situatiilor”? Ca ne determina sa ne punem intrebari, sa cautam raspunsuri, ca mai apoi sa ne confirmam singuri propriile valori, indiferent sub ce forma ni le-am formula in cuvinte 🙂 Te felicit ca iti pui intrebari. Aceasta este o arta 🙂