Filmul „Ultima rețetă” sau „La réparation” (titlul original), pe care l-am vizionat la invitația Independența Film, este o poveste încărcată emoțional despre relația tată-fiică, despre rețete savuroase, despre relații de iubire și despre abandon față în față cu încăpățânarea de a nu renunța.
În psihanaliză lucrăm cu acest concept de „reparare” a sinelui, vorbim despre experiențe „reparatorii” sau de relații care aduc „reparare” pe urmele relațiilor anterioare care au produs multă suferință. Acest rol reparatoriu îl are în film această „ultimă rețetă”, ca o scrisoare de dragoste pe care tatăl o lasă fiicei sale, fiică pe care o pregătește să-i preia meșteșugul de chef al unui restaurant de trei stele Michelin.
Filmul este și despre zbuciumul sufletesc al unei tinere fete care se află la mijlocul loialității față de părintele mult prea iubit și față de dorința de a-și urma parcursul firesc de individuație care presupune o îndepărtare, o separare de familial. Un zbucium pe care îl trăiesc mai toate tinerele fete care găsesc iubirea, îl găsesc pe cel care poate lua locul tatălui în inimile lor, dar trăiesc și cu durerea trădării pe care o astfel de relație o poate naște.
Relația tată-fiică poate fi specială precum cea din „Ultima rețetă”. Iar ceea ce o face specială este natura sa senzorială pe care un tată suficient de bun o cultivă încă din copilărie. Dar un tată suficient de bun își lasă fiica să plece pentru a putea reveni ca minunata femeie pe care nu o va putea avea niciodată.
Filmul „Ultima rețetă” sau „La réparation” (titlul original), pe care l-am vizionat la invitația Independența Film, este o poveste încărcată emoțional despre relația tată-fiică, despre rețete savuroase, despre relații de iubire și despre abandon față în față cu încăpățânarea de a nu renunța.
În psihanaliză lucrăm cu acest concept de „reparare” a sinelui, vorbim despre experiențe „reparatorii” sau de relații care aduc „reparare” pe urmele relațiilor anterioare care au produs multă suferință. Acest rol reparatoriu îl are în film această „ultimă rețetă”, ca o scrisoare de dragoste pe care tatăl o lasă fiicei sale, fiică pe care o pregătește să-i preia meșteșugul de chef al unui restaurant de trei stele Michelin.
Filmul este și despre zbuciumul sufletesc al unei tinere fete care se află la mijlocul loialității față de părintele mult prea iubit și față de dorința de a-și urma parcursul firesc de individuație care presupune o îndepărtare, o separare de familial. Un zbucium pe care îl trăiesc mai toate tinerele fete care găsesc iubirea, îl găsesc pe cel care poate lua locul tatălui în inimile lor, dar trăiesc și cu durerea trădării pe care o astfel de relație o poate naște.
Relația tată-fiică poate fi specială precum cea din „Ultima rețetă”. Iar ceea ce o face specială este natura sa senzorială pe care un tată suficient de bun o cultivă încă din copilărie. Dar un tată suficient de bun își lasă fiica să plece pentru a putea reveni ca minunata femeie pe care nu o va putea avea niciodată.
Vă recomand filmul pentru poveste, pentru savoarea preparatelor pe care doar ne-o putem imagina, dar și pentru fantezia unui restaurant într-un peisaj de vis. Cred că la final veți simți acel DOR pe care nu știați că îl veți putea simți.