Ne place sa fim spalati pe creier. Ca e vorba de politica, de economic, de biserica, de producatorii de la Hollywood, publicitarii, vanzatorii si nu numai, ne place sa fim spalati pe creier. Si ne punem la dispozitia celor care spala mai frumos, au “detergentul” mai frumos impachetat, au balsamul mai fin, atat de fin incat nici nu simtim cand s-a infiltrat in viata noastra si sunt… parte din ea!
Ideea acestui articol s-a nascut dupa vizionarea filmului The Shift cu Dr. Wayne Dyer. Este un film dedicat celor care se afla la inceput sau in plin proces de autocunoastere si, de ce nu, de dezvoltare personala. Filmul este bine realizat, cu niste cadre si imagini superbe (sa-ti ia ochii si nimic altceva), cu niste oameni frumosi in roluri diverse, cu carti frumoase, cu experiente povestite. Este frumos si il recomand!
Asa, filmul incepe cu Dr. Dyer trezindu-se, manifestandu-si recunostinta, si asezandu-se la birou unde sade frumos o carte a lui Jung. Din off se aude vocea doctorului Dyer citandu-l pe Iisus.
Mi-am amintit brusc un exemplu care vine sa demonstreze ce vreau sa spun. Eram cu un grup de amici printre care cineva pe care il cheama Cezar. Nu-mi amintesc care era subiectul discutiei, cert este ca unul dintre ei spune “Dati Cezarului ce-i al Cezarului”, iar eu continui ‘Si lui Dumnezeu ce-i al lui Dumnezeu”. Evenimentul se petrecea in perioada mea de habotnicie, asa se face ca am fost luata in ras de cei din grup sub afirmatia ca am inventat replica, nestiind ca aceasta este Legea Zeciuielii din Biblie. Le-am spus de unde este citatul si ce inseamna!
Folosim in fiecare zi vorbe sau Legi care se afla in Biblie, dar nici nu stim asta. Pentru ca sunt in structurile noastre de cand eram mici si le foloseau, poate, bunicii, cand eram si noi de fata.
In zilele noastre, cand spiritualitatea este pe buzele tuturor si in practicile curente a multora dintre noi, se intampla sa incepem sa rezonam cu diversi indrumatori spirituali, cu cartile unuia sau al altuia care “l-a apucat pe Dumnezeu” de un picior si a rupt barierele materialului, traind fericit.
Foarte frumos din partea lor. Ca o paranteza, am observat ca multe dintre teoriile “celor noi” au la baza filosofia lui Osho si a lui Aivanhov. Am intalnit pasaje luate din Osho care stau la baza unor “scoli spirituale” sau “cursuri spirituale” fara sa fie citat. Nimic rau in fond si la urma urmei, pentru ca fiecare “doarme dupa cum isi asterne”.
Partea interesanta si unde vroiam sa ajung este ca majoritatea autorilor de carti spirituale se foloseste de citate din Biblie si le interpreteaza dupa gradul fiecaruia de evolutie si de perceptie. Asadar, sub o alta forma, fiecare ne vinde propria sa viziune a Bibliei si a citatelor din Biblie. Singura diferenta dintre acestia si biserica (fie ea ortodoxa, catolica, protestanta, sau alta ramura care se foloseste de Biblie) este ca nu o fac intr-un cadru institutionalizat ci, dimpotriva, ofera cititorului/telespectatorului, libertatea de a alege daca citeste sau nu, daca se uita sau nu. Odata ce ai zis DA, ai intrat in viziunea acelei persoane despre lume, viata, Biblie, intr-un Univers creat de acea persoana si nu de noi si de Dumnezeul din noi.
Vorbim despre rezonanta aici? Foarte posibil. Dar sufletul nostru nu rezoneaza cu ceva mai inalt? Cu ceva mai aproape de esenta? Oare este indeajuns sa preluam viziunile altora fara sa le trecem prin filtrul nostru, fara sa cautam esenta acolo unde este esenta?
Multi vor spune ca sunt si alte religii care au carti sfinte si care contin adevaruri. Da! Asa este. Dar nici pe acelea nu ne apucam sa le studiem. Din lipsa de timp? Nu cred. Cred ca mai degraba din lipsa de interes si din comoditate. Si in plus, crestinismul este, dupa parerea multor somitati (printre care si Eliade), esenta tuturor religiilor, este cel care a reusit sa simplifice filosofiile religioase ale tuturor timpurilor. Iar cartea de capatai a crestinismului este Biblia!
Pornind de la faptul ca Legea Iubirii a fost “adusa” in lume de catre Iisus Hristos, stiati ca Legea Atractiei, Legea Echilibrului, Legea Banilor, Legea Comunicarii (daca mai este vreuna foarte uzitata in zilele noastre si nu am mentionat-o sa-mi fie cu iertare) sunt in Biblie? Pun pariu ca nu stia prea multa lume! Si apropo. Nici nu trebuie sa ma credeti, e indeajuns sa cititi!
Stiati ca numarul de zile si perioadele care apar in Biblie au importanta in psihologia umana? Ca de exemplu: de 40 de zile are nevoie sufletul nostru sa integreze un nou concept, o noua teorie, deci un nou program, astfel incat sa nu il uite si sa il foloseasca atunci cand e nevoie? Din acest motiv multe dintre teoriile pe care le intalniti in cartile de autocunoastere si dezvoltare persoanla functioneaza la unii si la altii nu! DAR ASTA NU VA SPUNE NIMENI! De ce? Pentru ca interesul este acela de a vinde cat mai mult.
Sa recunoastem ca este un detergent foarte bun, nedureros, fin si placut mirositor. Ahh… delicat si patrunde in “tesatura” fara sa o strice!
De ce nu cititi Biblia? Fiecare are propriile sale raspunsuri. Nu mi le dati mie, ci voua. Pentru ca eu nu am ce face cu ele.
Dar, ca sa folosesc o “strategie” la moda, am sa va intreb: nu este cumva vocea aceea parazit din capul vostru care va spune un “ceva” legat de Biblie? O expresie, un program pe care l-ati auzit in familie, la scoala, in grupul de prieteni, la biserica, un “ceva” care ruleaza si care va tine departe de ea? Ia ascultati-va mai bine?
Nu rezonati cu ea? Sau poate aveti un blocaj cand vine vorba de ea? Fiti sinceri cu voi!
Scanteia Divina din noi, sa nu uitam ca este doar o scanteie acoperita de multe starturi de intuneric. Straturi din aceasta viata dar si din vietile trecute, la care se adauga straturile ereditare si straturile de neam. Lumineaza ca un foc de tabara? Poate ca la unii da, la altii ba!
Am mai spus-o si o mai spun o data: Biblia este un manual de viata. Scrisa de oameni, inspirata de Dumnezeu intr-o perioada in care, accesul la cunoastere nu era la indemana oricui. ca sa ajungi in anumite scoli de spiritualitate trebuie sa treci prin niste praguri de intitiere, prin care sa acumulezi virtuti: sa tii post, sa taci, sa stai inchis in intuneric etc.
Am aflat de curand ca Proverbele lui Solomon din Biblie reprezinta o carte de intelepciune zilnica, impartita in 31 de parti, pentru ca maximul de zile dintr-o luna este 31.
Am mai spus-o si o repet: Biblia este scrisa in sapte dimensiuni: cele sapte lacate, pentru sapte nivele de constiinta. Poate ca fiecare nivel are niste subnivele. Sa ramai la cuvintele scrise negru pe alb, presupune ca ai ramas undeva intre nivelul doi si trei, al impulsurilor, in care dorinta de supravietuire este mai mare decat Iubirea!
In fiecare epoca a umanitatii au existat oameni concomitent, cu constiinte din fiecare dimensiune de cunoastere. Biblia in acest caz poate fi folosita si ca un barometru al constiintei. Cand ajungi la nivelul sapte, presupun, vezi doar Cuvantul lui Dumnezeu in Biblie, il simti si il traiesti. Dar nu am de unde sa stiu eu! Dar, asa cum spuneam, au existat oameni care au ajuns pana la nivelul sase de constiinta. Singurul care “rupt si cel de al saptelea lacat” a fost Iisus. El a patruns tot si a inteles tot. Nivelul patru al constiintei este ceea ce traim acum. Deschidere spre spiritualitate. Dar asa cum manipularea si spalarea de creiere a functionat si in celelalte dimensiuni, asa functioneaza si acum. Pericolul insa, spre deosebire de vremurile trecute, nu vine de la biserica si preoti. Nu! Vine de la diversele scoli de autocunoastere si dezvoltare spirituala, de la diversi “iluminati”, de la diversi care sustin, sub o forma sau alta, ca “l-au atins pe Dumnezeu” de un picior!
Este alegerea fiecaruia daca citeste Biblia sau nu! Este alegerea fiecaruia pe cine urmeaza si in cine crede!
Cred cu toata taria, insa, ca este important sa ne folosim creierul, sa cercetam, sa tragem singuri concluziile, sa meditam.
Va voi trimite la Biblie ca la o lectura de cultura generala. Cred ca orice mare autor din lumea aceasta s-a inspirat din Biblie!
P.S.: Recitind articolul mi-a trecut prin cap urmatoarele. Una din acuzele care se aduc Bisericii si implicit Bibliei este ca: s-a lucrat pe text de-alungul timpului, ca s-au scos pasaje intregi si s-au introdus altele, ca s-au scos evngheliile apocrife, si s-au introdus pilde care nu existau in exemplarul original, ca Vaticanul tine ascunsa in subsolurile sale Adevarata si Completa Biblie si nu vrea sa o scoata la lumina din dorinta de manipulare etc. etc. etc. Personal imbratisez toate acestea. Dar a venit si raspunsul: Biblia cea adevarata nu va vedea “lumina zilei” pana cand nu ne vom schimba atitudinea fata de ea! Indiferent ca suntem atei, habotnici, ca rezonam sau nu rezonam cu ea!
Andreea, admir foarte tare pasiunea ta pentru spiritualitate, dar mi se pare ca macar uneori trebuie sa te si detasezi de ce ti se pare important pentru a vedea lucrurile mai clar.
Uite cateva idei care imi par foarte atacabile in articolul tau dupa prima citire:
– „Dati Cezarului ce-i al Cezarului si lui Dumnezeu ce-i al lui Dumnezeu” reprezinta o idee recurenta in mesajul hristic, anume ca planul material si cel spiritual nu se intalnesc, ca Dumnezeu n-are nevoie de posesiunile umane si nici invers sau, cum o spune tot Isus, ca „imparatia mea nu este in lumea aceasta”. Legea zeciuelii, daca nu ma insel, se refera la birurile platite stapanirii romane.
– Crestinismul este esenta tuturor religiilor? As zice ca mesajul lui Dumnezeu este esenta tuturor religiilor. Cuvantul. Crestinismul este O religie.
– cartea de capatai a crestinismului este Biblia? As zice ca ideea hristica a iubirii este cartea de capati a crestinismului. Un principiu simplu in loc de o carte groasa. Pana la urma, si Biblia zice la fel.
Asta la prima vedere. Discutia despre conciliile ecumenice, despre evangheliile apocrife, traducerile grecesti si textele de la Marea Moarta… e lunga. :)
Si mai este si Legea lui Acum sau Puterea Prezentului! Iisus a spus „Nu va faceti griji pentru ziua de maine!”
bhuttu: ideea articolului e alta! Dar iti multumesc pentru opinie 🙂
Am citit biblia, nu e o carte pe care sa o recomand. Daca e un manual, atunci este unul invechit si ambiguu. Fiecare are propria interpretare si fiecare incearca sa gaseasca sensuri mistice si sa faca conexiuni cu realitatea actuala citand din biblie, deja nu mai e originala chestia asta. Pentru marea majoritate a populatiei din Romania nici nu se justifica citirea ei, oricum n-ar intelege mare lucru.
Sunt lucruri bune dar si la fel de multe ineptii… sunt oameni care considera crestinismul esenta tuturor religiilor, dar si mai multe „somitati” care contrazic acest lucru.
Ca si ateu, iti multumesc pentru opinie, desi il consider un punct de vedere al unui om indoctrinat si aflat sub manipularea unei religii pe moarte. Raman cu consolarea ca esti obligata sa ma tolerezi si sa ma iubesti oricum desi amandoi stim ca asta e un mit iar religia este o boala care a omorat mai multi oameni decat orice molima.
Incearca sa fii ateu pentru o saptamana, sa vezi cat de toleranti si iubitori sunt crestinii. Trezeste-te, stiu ca ti-e frica, ca undeva ai ingropat acea samanta de adevar care-ti spune ca nu exista niciun Dumnezeu si ca esti manipulata. Crede-ma, nu ai nevoie de religie ca sa fii un om bun, esti ok, elibereaza-te.
Fa un experiment, fii ateu o saptamana. Vei vedea cu alti ochi oamenii de langa tine, adeptii iubirii si tolerantei. Si apoi scrie rezultatele aici.
Vali, am fost atee mai mult de o saptamana, vreo cativa ani! Stiu cum e! Multumesc pentru opinie 🙂