Pentru a încerca să desluşim ce fel de elemente populează inconştientul unui nativ Balanţă pornim de la două elemente importante. Primul îl reprezintă planeta guvernatoare, Venus, care în acest domiciliu dezvoltă şi manifestă alte calităţi decât cele prezente în Taur, şi anume frumuseţea, graţia, eleganţa, sociabilitatea, arta. Al doilea este dat de caracteristicile după care recunoaştem nativii: nevoia de a fi în relaţie, nevoia de a se înconjura de artă şi de frumos, nevoia de socializare, cea de echilibru şi, nu în ultimul rând, diplomaţia.
Ne punem, în mod firesc, întrebarea: ce mecanisme inconştiente fac ca astfel de caracteristici ale nativilor Balanţă să fie scoase în evidenţă comparativ cu nativii altor zodii?
Am putea presupune că undeva, într-un cotlon al inconştientului, se află teama de singurătate, o teamă care, comparativ cu Berbecul, zodia opusă, pentru care nevoia de independenţă îl ţine la o distanţă afectivă considerabilă de orice partener, paralizează o Balanţă. A fi singur, pentru Balanţă, este similar cu a nu exista. Fără un partener, fără prieteni, fără relaţii în general, nativul acestei zodii se simte pierdut, ca un navigator sau poate aviator, luând în considerare elementul aer, care nu are repere după care să se ghideze în zborul său. Această teamă de singurătate poate fi legată de o tendinţă narcisică, dar într-un mod diferit de cea prezentă la Lei. Dacă aceştia din urmă îi folosesc pe cei din jur ca pe nişte extensii ale propriului sine, Balanța îi foloseşte pe cei din jur ca să se oglindească, să primească feedback. Dacă Leul are nevoie să fie recunoscut ca un mare conducător, ca o personalitate marcantă de familia şi cercul său de prieteni, care simte că lumea se învârte în jurul său, pentru Balanță este important să fie persoana importantă care pune în echilibru două mari personalităţi, negociatorul, diplomatul care aduce pacea în zona de conflict.
Această nevoie de a fi în permanenţă oglindiţi şi valorizaţi de cei din jur, îi mână în acţiuni de flirt. Procesul de flirt, în sine, este cel care îi animă şi le dă sentimentul de importanţă, de stimă de sine crescută. Dacă ceilalţi intră în jocul seducţiei pus la cale inconştient de o Balanţă, reuşesc să le gratifice nevoia de a se simţi importanţi, de a exista.
Talerele din ideograma sa indică o personalitate duală, întocmai precum Gemenii. Dar, spre deosebire de aceşti nativi de aer, care au probleme în a lua o hotărâre, nativii Balanţă se tem de dezechilibrul pe care îl poate produce oricare dintre hotărârile sale. Capacitatea de a prevedea cursul evenimentelor le-a dat celor născuţi în această zodie arta diplomaţiei. Ei încearcă să urmeze logica lucrurilor până la primul conflict, până la primul dezechilibru. În mijlocul conflictului se simt pierduţi, se simt invalidaţi, se simt neputincioşi. Vor încerca să facă tot ce le stă în putinţă să restabilească pacea. Sunt la mijloc oriunde este o sursă de scandal şi, cu aerul cel mai nevinovat, vor folosi ca arme poezia, teatrul, concertele, seratele şi tot ceea ce poate trezi emoţii şi pasiuni înălţătoare în combatanţi. Îşi vor pune propriile emoţii pe planul doi, propriile gânduri şi aşteptări la coada listei de interes. Teama iraţională de conflict le naşte gândul incompetenţei şi a lipsei de valori proprii.
Ca posibile mecanisme de apărare existente la nativii Balanţă sunt clivajul, negarea, identificarea şi formaţiunea reacţională. Şi aceşti nativi, ca şi Gemenii, pot să joace două roluri diferite: unul în societate şi unul în intimitate, cu aceeaşi intensitate. Funcţie de stadiul relaţiilor personale, fie cele de cuplu, fie cele de parteneriat, Balanţa va juca un rol perfect adaptat necesităţilor de moment. Este curtezana perfectă, cea care se mulează după nevoile celui din faţa sa, cu scopul inconştient de a obţine propria valorizare. Îşi neagă suferinţa în faţa suferinţei celorlalţi. Atunci când îşi aduce partenerii la exasperare cu nelipsitele cereri de gratificare, realizează că a exagerat şi își reîntoarce atenţia spre nevoile celuilalt, cu mai multă energie, de teama de a nu-l pierde. De altfel, nativii Balanţă au, poate, mai multe căsnicii sau mai multe relaţii de lungă durată. Şi, nu în ultimul rând, vor râde atunci când au cea mai mare nevoie să plângă, vor declara iubire veşnică în faţa celor pe care îi dispreţuiesc, vor dansa şi vor iniţia întâlniri atunci când, de fapt, au cea mai mare nevoie de a fi singuri şi să reflecteze la propriile lor nevoi.
Am întâlnit o situaţie interesantă pentru nativii oricărei zodii din generaţia cu Pluton în Balanţă. Aceştia, în mod special nativii zodiei sau cei care au Balanţa şi Pluton în casa I sau casa a VII-a, nu doar că resimt puternic teama de singurătate, dar în paralel, într-un mod ambivalent, trăiesc şi o angoasă legată de intimitate. Le este greu să se implice întru totul în relaţii, să fie sinceri cu ei înşişi şi cu partenerii sau prietenii; teama de suferinţă îi determină să se închidă într-o cochilie unde, cu ajutorul lui Pluton, trăiesc cele mai puternice stări emoţionale născute în relaţiile apropiate.
Continuarea în revista Astrele.